“Groapa de gunoi a Europei”: Cehia se alătură țărilor care critică produsele proaste și scumpe ce vin din România și alte țări estice

, Articolul saptamanii

Europa de Est e groapa de gunoi a lumii. Aici vin produsele proaste și scumpe, rudele sărace ale celor din Vest. Mâncarea, cosmeticele, mașinile, hainele sunt de calitate mai slaba aici comparativ cu cele din Vest. Noi o spunem pe la colțuri de ani de zile, acum o spun și vecinii nostri. Miniştrii Agriculturii din Cehia, Slovacia şi Ungaria susţin că există o diferenţă substanţială de calitate între produsele alimentare ce ajung în Vestul Europei şi cele din Europa de Est. De altfel, nu mai departe de anul trecut, ministrul Agriculturii de la acea vreme, Achim Irimescu, îşi atrăgea oprobiul public după ce a fost înregistrat în timp ce spunea că România este groapa de gunoi a Europei din acest punct de vedere.

Oficiali ai Republice Cehe s-au alăturat Ungariei şi Slovaciei şi cer interzicerea vânzării unor produse de calitate inferioară în ţările Uniunii din Europa de Est, de către marile companii. Ministrul ceh al Agriculturii a transmis presei că din punctul de vedere al unor produse livrate, Cehia este de fapt coşul de gunoi al Europei. Marian Jurecka a anunţat că a cerut un studiu asupra calităţii alimentelor care să fie gata până în luna iunie a acestui an după ce au fost constatate diferenţe între calitatea alimentelor din Cehia, faţă de cele din Austria.

“Ţinta noastră principală este să schimbăm legislaţia europeană, astfel încât dacă aliment care este realizat de acelaşi producător, are acelaşi ambalaj şi la prima vedere este acelaşi obiect, atunci trebuie să aibe şi aceleaşi ingrediente” a adăugat ministrul Agriculturii ceh.

O cercetare similară urmează să fie realizat şi în alte state din Est precum Ungaria sau Bulgaria. În urmă cu o săptămână, Ministrul slovac al Agriculturii a susţinut că marii producători de mâncare şi băuturi ambalează produse de calităţi diferite care sunt transportate în ţări europene sub aceiaşi denumire.

“Au fost observate diferenţe semnificative de calitate la aproape 50% din produsele testate. (…) Clienţii se aşteaptă ca produsele aceleaşi companii să aibe aceaşi calitate, indiferent de ţara în care sunt produse sau achiziţionate.” a precizat ministrul slovac al agriculturii Gabriela Matecna.

În luna august a anului trecut, o poziţia similară a avut şi fostul ministru al Agriculturii din România, Achim Irimescu, care susţine la rândul său că România este groapa de gunoi a Europei.

“Aia e mână de lucru, să iei fiecare pește în parte, să scoți intestinele. Iar în România se lasă așa (cu viermi). Se congelează, în principiu, dacă ajunge să se congeleze la timp. Dacă nu, până ajunge să se congeleze, la minus 22 de grade – asta e regula (…) – viermii migrează – de pe vapor, până ajunge el la refrigerat – migrează în mușchi. Și ăsta e un pește contaminat”, a dezvăluit Achim Irimescu într-o convorbire la telefon, înregistrată fără voia sa.

Alarmant este că 70% din hrana pe care o consumă românii este importată. România nu mai are capacitatea de a produce harnă în cantități suficiente și lunar importă produse alimentare în valoare de 780 de milioane de euro.

Cu toate acestea, Comisia Europeană susţine că acuzaţii nu au nici o acoperire, iar companiile multinaţionale sunt libere să comercializeze produsele după bunul plac. În 2011 au fost raelizate teste ale calităţii alimentelor în 8 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România. Aceste teste confirmaseră că multinaţionale comercializează produse de calitate diferite în cazul unor băuturi carbogazoase, cafelei şi alimente precum ciocolata sau piperul.

sursa: b1

Comentarii

comments

Leave a Reply