Gheorghe Falcă a transmis la Budapesta o ofertă de relocare la Arad a universităţii finanţate de Soros. Și primarul din Oradea vrea să aducă CEU în România

Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a anunțat că a trimis rectorului Universității Central-Europene, creată la Budapesta de miliardarul american George Soros și aflată acum în pragul desființării, o scrisoare de solidaritate şi o ofertă pentru relocarea acesteia la Arad.

”Constatând îngrădirile care au loc astăzi în Ungaria faţă de Universitatea Central-Europeană, am transmis o scrisoare de solidaritate şi o ofertă de relocare în Arad. Oraşul nostru face parte din aceeaşi cultură central-europeană, credem în aceleaşi valori care au făcut ca această universitate să aibă motivaţia de a educa generaţii întregi. Mulţi români, chiar şi arădeni, au studiat aici, de aceea am convenit să trimitem această ofertă din partea unui oraş cu acces foarte bun, având autostradă, cale ferată pan-europeană şi aeroport internaţional”, a declarat Falcă, citat de news.ro.

Acesta i-a mai transmis rectorului universității că oferta poate fi prezentată în detaliu la Budapesta. Totodată, el a susținut că a aflat ”cu îngrijorare despre încercările dificile prin care trece în aceste zile” CEU şi că se declară solidar cu instituţia de învăţământ superior.

Gheorghe Falcă a mai precizat că municipalitatea a găsit două clădiri pe care le poate oferi universităţii: una de 4.000 de metri pătraţi şi un cămin studenţesc cu 75 de camere, care are peste 2.000 de metri pătraţi.

Parlamentul de la Budapesta a adoptat zilele acestea un proiect de lege propus de Guvernul Orban, care prevede ca instituția de învățământ să aibă un campus în statul său de origine, New York, și ca între Ungaria și Statele Unite să existe un acord bilateral de susținere.

Și primarul Oradei, Ilie Bolojan, a transmis o ofertă similară.

“În condiţiile în care Ungaria şi-a modificat legislaţia privind funcţionarea instituţiilor de învăţământ acreditate şi în alte ţări, ceea ce va face ca Universitatea Central Europeană (CEU) să nu mai poată funcţiona la Budapesta, cred că ar fi o idee bună să facem o ofertă acestei universităţi de prestigiu pentru a funcţiona în viitor la Oradea. Am câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională pentru oraşul nostru şi am dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului Oradea”, a scris Bolojan, pe Facebook.

sursa: b1

Comentarii

comments

Leave a Reply