Cehia AVERTIZEAZĂ Comisia Europeană după declanșarea infringementului

, Articolul saptamanii

Ministrul de interne ceh, Milan Chovanec, a avertizat marţi Comisia Europeană că decizia acesteia de a iniţia o procedură de infringement pentru nerespectarea cotelor obligatorii de refugiaţi va afecta încrederea cetăţenilor cehi în Uniunea Europeană, în timp ce şeful executivului de la Praga, Bohuslav Sobotka, a precizat că ţara sa nu va accepta migranţi conform acestor cote pe care le consideră o măsură de încurajare a migraţiei ilegale, transmite agenţia EFE.

‘Sistemul de relocare este o ofertă pentru migraţia ilegală (…) Suntem pregătiţi să apărăm poziţia Republicii Cehe şi sper că vom avea succes’, a declarat premierul Bohuslav Sobotka, scrie agerpres.ro.

Amintind de insecuritatea din unele ţări ale UE unde au avut loc atacuri teroriste, guvernul ceh a anunţat săptămâna trecută că nu va mai accepta să preia niciunul din cei 2.600 de refugiaţi care au fost repartizaţi Cehiei conform cotelor obligatorii impuse prin majoritate calificată la Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015. Până în prezent Cehia a primit doar 12 refugiaţi.

În declaraţia dată marţi, Sobotka a mai spus că nu crede în ‘ameninţarea unor sancţiuni’ pentru nerespectarea respectivelor cote.

La rândul său, ministrul de interne ceh, Milan Chovanec, a semnalat că sancţionarea partenerilor comunitari din acest motiv va afecta imaginea Uniunii Europene în rândul cetăţenilor cehi.

‘Încă mai sper că UE nu va pedepsi în mod selectiv ţările care au atras atenţia asupra nonsensului acestor cote, altfel va fi un drum către infern şi va fi afectată în mod catastrofal încrederea în UE a cetăţenilor din Republica Cehă’, a subliniat el.

Comisia Europeană a anunţat marţi declanşarea procedurii de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva a trei state membre – Cehia, Polonia şi Ungaria – care nu au respectat deciziile Uniunii Europene privind redistribuirea solicitanţilor de azil între ţările membre.

Conform deciziei Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, într-un termen de doi ani ar trebui relocaţi din taberele din Grecia şi Italia către celelalte state ale UE în total 160.000 de refugiaţi. O decizie adoptată ulterior prevede preluare altor 22.000 de refugiaţi din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania şi Liban.

Cu Turcia a fost încheiat în martie 2016 un acord prin care autorităţile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranţii ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiaţi sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

sursa; stiripesurse

Comentarii

comments

Leave a Reply